Ce magii mai facem noi: Wantsome, academia prietenoasă de IT

Din când în când, printre întâlniri cu oameni faini, printre povești frumoase despre omul potrivit la jobul potrivit, ne mai vin și idei ușor nebunești.

Despre DevExperience v-am povestit deja iar șansele ca și voi să fi fost acolo, la eveniment, sunt destul de mari, deci voi să ne spuneți dacă a fost (sau nu) fain.

Iar cea mai nouă idee din aceeași categorie se numește Wantsome, este singura academie prietenoasă de IT din Iași și a apărut atunci când două minți crețe și luminate s-au întâlnit: colega noastră Iuliana Anton și Enciu Stoica.

Evoluție sau reconversie profesională?

Am conceput această academie, plecând de la nevoia masivă de testeri pe care o identificăm în permanență pe piața locală de IT. Așa că ne-am gândit să transformăm oamenii în testeri (testare manuală sau testare automată), în 96 de ore de curs. Desigur, ei trebuie să-și dorească acest lucru și să fie compatibili cu domeniul.

Plecând de la acest scop al nostru, avem și două obiective mari, late și SMART:

  • Creșterea nivelului profesional pe plan local și din zona Moldovei pentru candidați de nivel Middle/Senior
  • Reconversie profesională pentru candidați capabili, aflați la nivelul Începător/Junior.

Candidați perfect angajabili

Munca noastră la Wantsome va fi considerată încheiată în momentul în care vom avea cel puțin 10 povești de succes de la cursanți, adică povești despre cum aceste cursuri au făcut marea diferență în drumul lor profesional, despre cum și-au găsit locul pe piața muncii și despre cum sunt fericiți acolo.

Nu ne mulțumim doar să le oferim informații, ci vrem să-i vedem cum ajung acolo unde și-au propus. Vrem să-i transformăm în candidați perfect angajabili.

De aceea, cursurile se vor baza mai ales pe practică și pe lângă cursuri vom face și „antrenament pentru angajare”.

85 de candidați, 20 de locuri

Înscrierile s-au încheiat pe 15 mai iar noi suntem mândri de numărul mare de oameni interesați. Avem 85 de înscriși și doar 20 de locuri, deci suntem siguri că îi vom alege pe cei mai potriviți.

Aici puteți vedea și ce se va mai întâmpla în continuare, până la începerea cursurilor, atunci când vă vom ține la curent cu activitățile și impresiile cursanților.