O poveste de iarnă despre DevExperience

Aceasta nu este o poveste de spus la gura sobei, ci de citit în fața laptopului, dar are tot ce-i trebuie pentru a fi o poveste frumoasă. Are eroi neînfricați, câțiva balauri, un drum inițiatic și, cel mai important, un final în care „binili învingi”. Are de toate pentru un basm modern perfect.

Mai întâi, are o mână de oameni cu o idee nebunească pentru unii, dar absolut firească pentru ei: să organizeze în Iași un eveniment important dedicat oamenilor din industria IT. Un eveniment numai și numai pentru ei, un eveniment pe bune; fără speech-uri „de umplutură”, fără invitați de dragul de a avea invitați, cu informații relevante, cu speakeri aleși pe sprânceană, pentru care ai traversa jumătate de lume, numai să-i vezi vorbind.

Mai apoi, are câțiva balauri metaforici deghizați sub forma replicii „Nu se poate în Iași” primită în fel și chip de la fel de fel de oameni. Alături de acest balaur stă sora sa mai mică, zgripțuroaica „Nu sunt obișnuit să plătesc bilet”. În ajutorul lor, vin tot felul de alte personaje negative și enervante care, cu voie sau fără voie, pun bețe în roate eroilor noștri care, în cele din urmă, se dovedesc a fi neînfricați și puțin inconștienți.

Să crești într-un an cât alții în șapte

Aceasta nu este o poveste cu happy end pentru că ea abia începe. Și, dacă ediția din 2016 a avut așa de mare succes, cea de anul viitor va fi și mai și. În 2017, DevExperience, căci despre el este vorba, va avea loc la Hotel International, în zilele de 23 și 24 martie.

Eroii noștri s-au apucat de lucru aproape imediat ce prima ediția a luat sfârșit și așa se face că acum îi pot prezenta cu mândrie pe primii keynotes confirmați: Tobias Mayer – Scrum Trainer, Agile Coach, Author (cu workshop-ul The Why of Scrum) și Daniel Siegel  – Digital Product Architect (cu workshop-ul The DevOps 2.1 Toolkit).

Biletele s-au pus deja în vânzare așa că te așteptăm și pe tine să te alături poveștii noastre frumoase!