Căutăm Junior Communication Owl care să dea din aripi

Ți-am zis că avem planuri mari pentru 2019, da? Dar pentru asta mai avem nevoie de un prieten bun care să intre în horă și care să pună în practică cu același entuziasm ca noi toate proiectele creative pe care le coacem de zor la ITs Wise, compania specializată în HR în IT.

Ce căutăm mai exact? Un BFF pe parte de Comunicare & PR sau cum se mai zice în târg, un Junior Communication Owl. Cum știi dacă despre tine vorbește poetul în poezie? Păi, hai că-ți explicăm cu liniuță ce căutăm și la final tu decizi dacă ne faci „wink-wink”.

  • Ce ne impresionează tare prima și prima dată? Atitudinea! Știi tu, să ai o atitudine proactivă, cu inițiativă, energie, curiozitate, istețime, poftă de învățare continuă și, bineînțeles, bun-simț;
  • Ce ne mai place mult-mult-mult la un om pe care îl luăm în echipa bufnițelor? Să își dorească să crească, să pună întrebări, să vrea să învețe și să înțeleagă că toată viața înveți, te dezvolți și îți depășești limitele. Dacă vrei, bineînțeles;
  • Să ai acel ceva ce noi numim „people skills”. Adică să fii băiat de echipă sau fată de comitet, să comunici ușor cu oamenii și să nu lucrezi ca pustnicul mofturos izolat într-un colț;
  • Ne plac oamenii creativi, care gândesc în afara tiparelor și care au în ei acel dram de nebunie. Ne înțelegi… oamenii care nu spun „Nu!”, ci „De ce nu?”. Așa că, dacă te știi cu creativitatea și nebunia la purtător, musai să ne dai un semn!;
  • Ne-ar plăcea să accepți prietenia noastră. Dar ne-ar plăcea și mai mult dacă ai avea deja o relație foarte bună de prietenie cu limba română și cu limba engleză. Și neapărat să ai cuvintele la tine!;
  • Nu ne interesează ce dioptrii ai, dar ne interesează să ai ochi buni și mâini și mai bune pe parte de grafică;
  • Să știi să folosești social media sau măcar să îți dorești cu ardoare să înveți cum stă treaba cu rețelele sociale și toate instrumentele de comunicare online;
  • Să îți placă la nebunie organizarea de evenimente, de la primul până la ultimul pas;
  • Să îți placă să râzi și să ai un simț al umorului cât Casa Poporului, dar nu cu umorul de acolo.

Hai că am fost succinți, așa-i? Deci… ne faci wink-wink și dai puțin din aripi ca puiul de bufniță care își dorește să învețe mai multe despre comunicare, PR, HR și IT? Atunci dă-ne un semn creativ la careers@itswise.ro și vom ști că ești tu!